Primele volume manuscrise care au intrat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române provin din donații și legate, devenite din ce în ce mai frecvente după anul 1870. Prima donație a fost colecția de manuscrise și cărți vechi dăruită Academiei Române în 1873 de episcopul de Buzău, Dionisie Romano.

Câțiva ani mai târziu, în 1876,  Ion Ghica va dona manuscrisele istoricului și revoluționarului Nicolae Bălcescu. Din acest moment, practica donațiilor către Biblioteca Academiei Române devine o obișnuință în rândul cărturarilor români, care își doresc constituirea unui fond național de manuscrise, dar și de alte documente importante pentru patrimoniul românesc. Reprezentativă este donația bibliofilului moldovean Dimitrie C. Sturdza-Scheianul, apoi nenumăratele donații ale lui Dimitrie A. Sturdza, cele ale lui Titu Maiorescu, Barbu Bellu, Gheorghe Rosetti-Roznovanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, toate constând în manuscrise, documente istorice, arhivă, corespondență, cărți românești vechi și cărți străine.